Opiniile, sugestiile, propunerile le aştept la valentyn26@gmail.com

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 26 aprilie 2013

Următorul pas–demiterea lui Chetraru. Cum poate fi demis legal

După cum era şi de aşteptat, trebuia să vină şi replica lui Vlad Filat la cele întâmplate la Curtea Constituţională, când Alexandru Tănase, Victor Popa şi compania au decis într-o manieră eronată şi ilegală de a-l lipsi de cetăţeanul Filat Vlad de dreptul fundamental de a alege şi de a fi ales. Scenariul pe care-l prevăzusem că se va întâmpla era unul un pic diferit. Cel puţin nu nădăjduiam că Filat va da dovadă de suficient curaj pentru a alege ca primă mişcare chiar demiterea lui Marian Lupu din funcţia de Preşedinte al Parlamentului.

Demiterea lui Marian Lupu – o mişcare corectă şi perfect legală, fapt recunoscut şi de finul lui Plahotniuc, Adrian Candu

Această mişcare a fost una pe cât de binevenită, pe atât de corectă şi legală, în condiţiile în care celelalte două foste componente ale AIE au rămas fără funcţii cheie în stat, nu era nici normal, nici corect ca PD-ul să deţină funcţia respectivă. Luând în calcul şi încălcările legislative pe care Lupu le-a făcut cel puţin atunci când a falsificat numărul voturilor pentru alegerea lui Gurin la şefia PG era evident că acest om nu mai avea dreptul să prezideze şedinţele legislativului.

Întorcându-ne la proporţionalitatea funcţiilor importante din stat deţinute de partidele, care încă de iure se află la guvernare (Guvernul încă este alcătuit din reprezentanţii PLDM, PD şi PL), observăm alte două funcţii-bâtă pe care PD-ul le mai deţine, într-un mod cel puţin incorect. Incorect din două puncte de vedere: 1. Şefia la PG şi CNA, conform legislaţiei nu ar trebui să aparţină unui partid, să nu fie politizate, ori în acest momet şefia acestor două instituţii de forţă sunt deţinute de Plahotniuc şi PD; 2. Cu aceste două instituţii la cheremul lui Plahotniuc există pericolul ca ceea ce se încearcă să se facă acum să fie zădărnicite prin fabricarea de dosare penale la comanda lui Plahotniuc pentru a-i şantaja pe cei care şi-au permis să-l înfrunte.

În consecinţă trebuie să menţionăm că ceea ce s-a început ieri prin demiterea lui Marian Lupu trebuie continuat pentru a asigura depolitizarea instituţiilor principale din stat. Următorii trei paşi foarte importanţi pe care trebuie să-i facă deputaţii sunt: eliberarea din funcţie a lui Corneliu Gurin, funcţie pe care o deţine ilegal, cunoscut fiind faptul că votarea acestuia a avut loc prin grave încălcări de procedură. De asemenea este nevoie de reîntoarcerea în legislativ a proiectului cu privire la votul mixt şi abrogarea acestuia. Un alt pas pe cât de important, pe atât de greu de făcut este demiterea lui Viorel Chetraru de la şefia CNA. Ştim că Plahotniuc a încercat să-şi asigure pe cel puţin 5 ani acest lacheu al său în fruntea CNA, prin modificările legislative făcute în data de 19.04.2013, dar la o analiză mai atentă a legislaţiei există câeva posibilităţi ca Chetraru să poată fi demis şi la care voi face referire mai jos.

Marian Lupu distrus de Plahotniuc

După demiterea sa, Maria Lupu a declarat că se simte trădat a doua oară în acest an. Ceea ce însă nu vrea el să recunoască, este că de el fapt a fost trădat, chiar distrus nu doar din două încercări, ci din mai multe şi chiar de colegul său Vladimir Plahotniuc. Prima lovitură primită de Lupu a fost atunci când din cauza lui Plahotniuc nu a putut ajunge Preşedinte de stat ales şi nu doar interimar. Lupu nu a ajuns şef de stat din cauza că Plahotiuc nu şi-a dorit un Marian Lupu în PD prea puternic şi cu prea multă influenţă şi susţinere din partea electoratului. Ori, Plahotniuc încă de la Congresul republican al PD-ului de acum doi ani şi-a pus în gând ca el să devină locomotiva PD-ului, iar Lupu să fie trecut treptat în umbră. Din nefericire pentru Plahotniuc, aceste planuri i-au fost zădărnicite prin aportul presei, dar şi a unor mişcări politice precum este Mişcarea Populară Antimafie care au scos la iveală toate infracţiunile săvârşite de acesta. În rezultat, Plahotniuc a pierdut catastrofal din imaginea de binefăcător pe care o avea prin aşa-zisele instituţii de caritate pe care le deţine, totodată distrugând şi imaginea PD-ului, care de la peste 15% în opţiunile elctoratului a ajuns la mai puţin de 5%. Totodată, Marian Lupu a întâmpinat şi o împotrivire puternică din partea societăţii civile şi a mass-media atunci când a vrut să devină şef de stat tot din cauza lui Plahotniuc. Ori, nimeni nu putea concepe ca Plahotniuc să conducă statul prin intermediul lui Marian Lupu, astfel că prietenia sa cu acesta pur şi simplu nu i-a permis să poată ajunge Preşedntele Republicii Moldova.

Demiterea lui Lupu de ieri a venit tot din vina lui Plahotniuc, care după ce i-a jucat pe degete pe toţi mimând formarea unui guvern al AIE-3, a hotărât să-l distrugă pe Filat cu ajutorul lui Alexandru Tănase de la CC. Dacă Plahotniuc nu mergea la acest pas, acum exista şi AIE-3, dar şi Marian Lupu în funcţia deţinută până ieri. Astfel, Lupu s-a trezit peste noapte fără funcţii, dar şi cu o imagine distrusă, pierzând din încrederea populaţiei, tocmai din cauza că s-a asociat cu un om controversat precum este Vladimir Plahotniuc. Pd-ul trebuie să scape imediat de Plahotniuc, pentru a mai spera să acceadă în următorul legislativ.

Demiterea lui Chetraru de la şefia CNA – un pas extrem de important

După cum am menţionat şi mai sus, următorii paşi pe care trebuie să-i facă actuala majoritate parlamentară sunt revenirea la votul proporţional, eliberarea lui Corneliu Gurin din funcţia deţinută ilegal, acesta fiind votat cu încălcări grave ale legislaţiei, dar şi demiterea lui Viorel Chetraru de la şefia CNA. Dacă în privinţa votului uninominal şi a lui Gurin lucrurile par a fi destul de simple, demiterea lui Chetraru este destul de problematică, ţinând cont de prostia pe care a făcut-o Filat cu câteva zile în urmă când a votat pe 19.04.2013 pentru inamovibilitatea acestuia.

Cu toate acestea, Chetraru ar putea fi demis prin două modalităţi:

1. Prin întoarcerea în legislativ a Legii Nr. 1104 din  06.06.2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie cu modificările ulterioare şi revederea art. 8. Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului Centrului prin abrogarea alineatului (6) Directorul este inamovibil pe perioada exercitării mandatului şi reintroducerea punctelor h) şi i) din alineatul 7, dar şi a alineatului (9) care prevedeau următoarele lucruri:h) eliberarea Directorului se poate face prin emitere/adoptare a unui act administrativ sau încheiere a unui act juridic cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, fapt stabilit prin actul de constatare rămas definitiv; şi j) revocare. Alineatul (9)Revocarea din funcţie a directorului ca urmare  a necorespunderii cu cerinţele de numire în funcţie sau obţinerii unui rezultat negativ la testarea integrităţii profesionale, în condiţiile prevăzute la art.121, se adoptă de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, la iniţiativa a cel puţin 15 deputaţi.

Însă, ţinând cont că modificarea acestei legi într-un timp atât de scurt şi readucerea ei la prevederile de până la data de 19.04.2013 ar putea trezi suspiciuni şi nemulţumiri în rândul unora, se poate purcede la demiterea lui Chetaru şi în situaţia actuală a articolului 8 din legea mai sus menţionată. O altă situaţie este şi faptul că, făcând abstracţie de faptul că la câra CNA s-ar afla Chetraru, trebuie să recunoaştem că ultimele modificări ale acestei legi sunt binevenite. Într-adevăr, această lege ar veni să dea  mai multă independenţă de activitate CNA şi Directorului acestuia, dar trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că atunci când Plahotniuc a propus inamovibilitatea lui Chetraru, acesta nu şi-a dorit niciodată o mai bună funcţionare a CNA şi independenţă faţă de politic a Directorului acestuia, ci din contra şi-a dorit să-şi asigure că nu va rămâne fără Chetraru în situaţii de acest gen care se întâmplă acum pe scena autohtonă.

Din care cauză, pentru a nu pierde mult timp cu modificare din nou a acestei legi, timp care i-ar permite lui Plahotniuc să se repună pe picioare şi să atace virulent cu ajutorul lui Chetraru, propun ca acesta din urmă să fie demis în baza actualelor prevederi ale Legii Nr. 1104 din  06.06.2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie cu modificările ulterioare. Repet, nemodificarea legii şi în special a modificărilor operate în 19.04.2013 ar permite eliberarea mai rapidă a lui Chetraru din funcţie, dar şi o mai mare independenţă a următorului Director al CNA, în speranţa că acesta va fi cu adevărat independent şi nu va servi interesele politice ale vreunui partid politic.

Posibilitatea demiterii lui Viorel Chetraru în baza prevederilor actuale ale legii Legii Nr. 1104 din  06.06.2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie cu modificările ulterioare, o găsim tot la articolul 8, alineatul (7), punctul g) care prevede că Directorul CNA poate fi demis în caz de nedepunere a declaraţiei de interese personale şi a declaraţiei de venituri şi proprietăţi în modul şi în termenele prevăzute de lege. Această prevedere legislativă dacă ar fi respectată, Viorel Chetraru ar trebui demis imediat, cunoscut fiind faptul că acesta a depus declaraţia de venituri încălcând legislaţia, neincluzând în declaraţie unele imobile în valoare de milioane de lei, dar şi introducerea altora în declaraţia pe venituri prin diminuarea majoră a valorii reale a acestora. Aceste informaţii privind falsul din declaraţia de avere a lui Viorel Chetraru a fost prezentată amplu de presă, cu acte doveditoare.

Astfel, legislatorilor din parlament nu le rămâne decât să prezinte aceste dovezi de neconstestat care ar proba falsul din declaraţia de venit al lui Viorel Chetraru, astfel putând să-l elibereze din funcţie, să numească un alt Director, în speranţa că acesta va fi independent şi nespupus politic vreunui partid politic, cum este acum Chetraru la cheremul lui Plahotniuc şi al PD-ului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu